Oraș de suflet...

   Chiar și când îmi doream cu tot dinadinsul să plec din țară, să studiez și să duc tainele actoriei departe de România, deoarece vecinii noștrii apreciază actorii și munca acestora la un rang superior față de români, cu toate astea nu cred că a fost  moment în care să urăsc orașul în care m-am născut și în care am crescut. Iașul e singurul loc în care mă simt acasă, deși sunt conștientă că, construcția mea umană este alcătuită din diferite nații și rudele îmi sunt împrăștiate prin diferite colțuri ale lumii.
Iașul nu este nici foarte frumos și nici nu are vreo clădire care să îți taie respirația. Este un oraș simplu, având o imagine istorică bine definită prin evenimentele care au avut loc. Dar are Parcul Copou, unde e cel mai frumos spectacol de toamnă din tot orașul, unde dacă te avânți cu rolele poți să cazi fix în cap. Și are Grădina Botanică, locul unde admir tot felul de plante și unde poți face cele mai artistice poze posibile. Și Strada Lăpușneanu, anticariatul vechi cu tot felul de cărți și Domnul Grumăzescu, mare om cu un mare caracter, un mare admirator al lui Eminescu , muzica din anticariatul său este minunată, mă liniștește. Dacă nu l-ați vizitat niciodată, vă sugerez să o faceți! Nu aveți nimic de pierdut! Viața dumnealui este o carte deschisă, îl apreciez enorm, personalități ca dumnealui trebuie să promovăm. Îmi doresc să obțin un interviu cu dumnealui și sunt convinsă că acest lucru o să fie posibil foarte curând.
Ștefanul, o stradă imensă cândva tivită de tei, cred că Bacovia i-ar fi considerat isterici, dar eu îi iubeam. Noaptea este magică acolo, poți sta ore întregi să te uiți la oameni, de la creativi la boemi, la artiști sau expați în căutare de chipuri frumoase și băutură ieftină. Iașul e foarte zbuciumat ziua, dar cum noaptea se lasă devine calm și romantic.
Gara, locul care a " văzut " mai multe săruturi decât starea civilă. Călătoresc cu trenul, acolo unde am crescut în adevăratul sens al cuvântului până la zece ani, undeva la 30 de km. de Iași. E un loc îmbătrânit, fără speranță pot spune, dar care îmi stârnește multe amintiri.
Iubim acest oraș și îl detestăm deopotrivă, dar nu putem pleca prea departe fără să ni se facă dor de tot mozaicul lui de contrarii, la care turiștii ridică ochii cu laude și pe care noi rareori le împărtășim.



Comentarii

Postări populare