Chiar îți dorești asta?

- Știi, acum câteva luni puteam să te citesc la fel ca pe o carte, spuse el. Nu puteai ascunde nimic. Erai nesătulă de viață. Chiar îmi plăcea asta la tine. Ai fost mai sinceră, nu că acum nu ai fi, dar acum și răutatea din vocea ta se simte. Ai devenit mai pricepută la a disimula, ori nu te-am cunoscut eu îndeajuns de bine când a fost cazul. 

Locul acela îmi leza orgoliul și ar fi fost mai bine să nu leg povești de viață înaintea plecării mele. Dar nu am putut să rămân mută și nici nu m-am rezumat doar la ceea ce își dorea el și ceilalți să fac. 

- Fără să vreau, presupun tot ce urmează să se întâmple, Urmează să port cu mine frânturi din viața oamenilor care mi-au marcat viața. Urmează să îmi schimb viața plecând într-un oraș nou. Urmează să scriu pentru o revistă și să îmi cunosc editorul care abia așteaptă venirea mea. Urmează să cărăbănesc cu mine toate sentimentele refulate pe care nu am avut ocazia să le spun.

Urmează să...

- Vrei să îți spun  eu ce urmează? Urmează să devii o repulsie umană, un etern îndepărtat, suprimat și întipărit cu etichete de care niciodată nu poți să mai scapi. Urmează să treci bariera aia abstractă și plată a ălora, fără să te eschivezi, pentru a intra cu adevărat în lumea lor. 

Chiar îți dorești asta?