Am aflat că vrei să pleci...

- Uite ce e... Nu vreau să fac mare agitație cu chestia asta, dar... Urma o pauză lungă.

- Prea târziu, am răspuns! N-am idee ce se întâmplă, dar știu sigur că m-ai rugat să vorbim despre noi. Nu? 

- Sigur!

- Sunt aici. Spune ce dorești? 

Am așteptat un răspuns pe care nu eram sigură că voiam să îl aud.

- Nu mai pot face asta. Toată treaba asta este un joc pentru tine. Cordial și apatic, șoarecele și pisica, atacă și fugi.

- Cum poți să spui așa ceva? O iau în serios!

A urmat o altă pauză lungă în care ne-am pierdut în abis. 

- Nu ai nevoie de mine. Niciodată n-o să ai. Devii rece și respingătoare. Tragi prea mult pentru tine și nu te gândești și la alții. Am aflat că vrei să pleci din Iași.

M-am uitat la ceas și am început să îi ascult ticăitul, evitând să dau un răspuns.

- Vezi? Nici măcar nu poți nega, zise el.

- Ai dreptate! Nu pot nega! Si de ce n-aș pleca din moment ce nu mi-a rămas nimic aici? De ce să rămân dacă nu mi-ai dat nici măcar un motiv să rămân? Nimic din ce fac nu este suficient pentru tine.

 Vezi doar partea aprigă din mine. De ce? Ce crezi? Că am de gând să renunț la visurile mele, la oportunitățile care se ivesc, pentru infima posibilitate că relația aceasta să mergă? Vrei să aștept încă pe atât ca să realizezi că sunt aici? 

- Am văzut mesajul pe care l-ai primit de la un editor de revistă care ți-a spus că abia așteaptă să colaborați. Știu că pleci, dar am o întrebare! 

Aveai de gând să îmi spui înainte să pleci?