Disperarea este viață...

Disperarea este viață...

Speram să nu mai simt golul și senzația de stingere din interior și ideea de a scăpa de lumea limitativă îmi era implementată în minte. La Cluj mă voi refugia în artă, o artă care niciodată nu e pe sfârșite, poate doar abandonată și care trebuie descoperită de mine. 

Priveam lumea pe geamul trenului și mă uimea graba picioarelor acestora. Mi-am retras privirea și am afirmat subtil:

- Nebuni!

 Bătrânelul de lângă mine pufni și începu:

- Domnișoară, aveți dreptate! Lumea e plină de nebuni, dar plină de spectacol, de oameni ciudați cu care puteți descoperi arta! La vârsta ta îmi doream să schimb lumea, dar un spectacol are jucătorii săi care își cunosc rolul ce nu poate fi schimbat. Omul are rațiune, dar nu știe ce să facă cu ea! Uită de instinct și gândește prea mult. Da, omul gândește prea mult și dacă ar acționa fără să facă asta poate ar fi mai fericit!

Trenul pornise și mi-am amintit vag că eram în căutarea unei persoane pierdute pe care speram să o dau pierdută uitării în curând!