Povestea lui...

(...)

Era ora 23:45, totalmente potrivit încât să opresc timpul în loc și să îi ascult povestea. Era un om rațional și nu puteai deduce mereu ce gândește și simte. Nu credea în iubire și era invidios pe caii sălbatici. De ce? Pentru că ei au ceva ce el nu putea avea niciodată. 

Libertate... Și începuse:

- Toată viața am trăit printre oameni. Cum aș putea să nu le cunosc gândirea având în vedere că m-au sufocat. Locuiam într-un apartament plin de mucegai, într-o umezeală permanentă ce îți provoca o tuse groaznică și care nu voia să mai treacă. Locuiam singur. Era apartementul moștenit de la bunica. Pe ea am pierdut-o acum un an, după ce se îmbolnăvise de inimă. Mamă biologică am avut până la vârsta de patru ani, când am fost unul din martorii la moartea ei, văzând-o cum se rostogolește sub roțile mașinii care o agățase brusc de pe trecerea de pietoni, deoarece mă pierduse pentru un moment din raza ei și a observat că treceam trecerea fără să mă asigur, ceea ce a făcut și ea. Mai am și o soră pe nume Carolina. De ea nu știu mare lucru, doar că a pus mâna pe un magnat și pe averea acestuia și astfel se aranjase.

De tatăl lui nu a amintit nimic. Să întreb? Și dacă nu dorește să vorbească de el? Am tras aer în piept și am întrebat.

- Dar tatăl tău?

A pufnit, privirea i se schimbase și simțeam o răceală îngrozitoare. Mă simțeam atât de costrânsă încât îmi venea să dispar din peisajul lui. 

- Un nenorocit! A părăsit-o pe mama după ce a aflat că este însărcinată cu mine și ne-a luat toți banii. A fugit cu o englezoaică dubioasă care pe cât de serioasă voia să pară, pe atât de hidoasă și inadaptată lumii se descoperea. Tot el mi-a învățat sora să fugă de noi și să calce pe cadavre pentru fericirea ei. 

(...)